Tribunalul Prahova se mută în mall

Tribunalul Prahova se mută în mall
Foto: caracter ilustrativ

Reprezentanții Tribunalului Prahova au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, din cauza stării în care se află clădirea în care funcționează acum Secția a II-a Civilă Contencios Administrativ și Fiscal, cei care vin la această instanță sunt în pericol.

„Clădirea încadrată în risc seismic I. Pe cale de consecință, riscurile atât pentru personal, cât și pentru justițiabili sunt foarte mari, mai ales în contextul în care se produc tot felul de mișcări seismice în România”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtător de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton.

Potrivit sursei citate, procedura de închiriere a fost demarată, în luna aprilie.

„Tribunalul Prahova a demarat o procedură de închirirere a unui asemenea spațiu, încă din luna aprilie a acestui an, procedură în urma căreia s-a declarat o ofertă câștigătoare. Practic, această secție urmează să funcționeze în incinta unui centru comercial din Ploiești, la etajul al treilea. În cadrul secției funcționează 40 de persoane, judecători și personal auxiliar”, a mai declarat Alina Anton.

Potrivit judecătorilor, la licitiația organizată de Tribunalul Prahova au fost trei oferte, una fiind respisă întrucât nu a îndeplinit condițiile din caietul de sarcini. A fost declarată câștigătoare firma care a avut prețul cel mai mic, spațiul închiriat fiind de 985 de metri pătrați pentru care se plătește lunar 5,8 euro, pe metrul pătrat, plus TVA.

„Aceast spațiu urmează a fi compartimentat pentru a asigura funcționarea normală a activității secției. Vor exista registratură, arhivă, două săli de ședință, care urmează să fie configurate și amenajate corespunzător, evident că vor avea și birouri pentru judecători și pentru grefieri și restul persoanelor care lucrează aici. Amenajările, care se efectuează de către proprietar, trebuie să fie gata până la data de 31 octombrie”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova.

Potrivit unui comunicat de presă, remis de centrul comercial din Ploiești, activitatea secției Tribunalului va începe în mall, la 1 noiembrie.

„Începând cu 1 noiembrie, Secția a II-a Civilă Contencios Administrativ și Fiscal își va desfășura activitatea într-o locație nouă, modernă, ușor accesibilă, situată în centrul Ploieștiului. Vor exista 2 săli de judecată, 11 birouri și 3 arhive, pe o suprafață de 1.000 metri pătrați. Accesul publicului în Tribunalul Prahova se va face prin interiorul centrului comercial, pe scările rulante, în timpul programului de lucru cu publicul”, se arată în comunicat citat.

Măsura mutării în mall a trebui să fie provizorie. Potrivit conducerii Tribunalului Prahova, Secția a II-a Civilă se va muta în noul Palat al Justiție, care este, însă, în construcție de peste 20 de ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor